Temperaturile coboara in toata tara, mai putin in sud-est, unde vremea frumoasa nu se da asa usor dusa in pragul iernii.
Vremea va continua sa se raceasca in majoritatea regiunilor, exceptand cele sud-estice unde valorile termice vor fi in crestere usoara si vor caracteriza o vreme deosebit de calda pentru aceasta data. Cerul va fi temporar noros.
Vor cadea precipitaţii sub forma de ploaie, lapoviţa si ninsoare la munte, ploaie in regiunile sudice si sud-estice si local, predominant sub forma de ploaie, in restul teritoriului. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari la munte, in sud-est si izolat in rest. Temperaturile maxime se vor incadra intre 4 si 15 grade, mai ridicate in Baragan si Dobrogea, pana spre 22…23 de grade, iar cele minime se vor incadra intre -2 grade in nordul Moldovei si 12 grade pe litoral.
In Capitala
Vremea va ramane mai calda decat in mod normal. Cerul va fi variabil, cu innorari mai ales dupa-amiaza si noaptea, cand temporar va ploua. Vantul va avea unele intensificari ziua, apoi va slabi in intensitate.
Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 19 grade, iar cea minima va fi de 6…8 grade.
(Gabriel Constantinescu)